Poliția din capitala Indiei a arestat o femeie din SUA după ce aceasta și-ar fi înscenat răpirea, scrie BBC. Femeia de 27 de ani s-a prefăcut ca este ținută cu forța în India pentru a obține bani în urma „șantajării” propriilor săi părinți, potrivit poliției.
Chloe Renee McLaughlin a ajuns în India pe data de 3 mai, iar, două luni mai târziu, aceasta și-a sunat mama pentru a-i spune că a fost agresată de un bărbat, potrivit NDTV. McLaughlin este fiica unui fost ofițer de armată și a absolvit o facultate din SUA.
Poliția din Delhi a fost sesizată de Ambasada americană care a fost la rândul ei contactată de părinții lui McLaughlin. Aceștia au dat de urma ei după ce au identificat locul din care a trimis un e-mail către serviciile de asistență pentru cetățenii americani și de unde și-a sunat părinții printr-un apel video. În acel e-mail, americanca a pretins că este ținută cu forța într-un loc neidentificat și că a fost abuzată fizic și emoțional.
Adresa pe care McLaughlin a înregistrat-o la autoritățile de imigrare era cea a unui mare brand hotelier, acolo unde polițiștii au descoperit că femeia nu s-a cazat niciodată. Poliția a localizat rețeaua Wi-Fi pe care McLaughlin a folosit-o când și-a contactat mama, acolo unde au arestat un cetățean nigerian de 31 de ani care, după ce a fost interogat, a dezvăluit locul în care era ascunsă femeia. Aceasta a fost găsită într-un alt hotel, iar după salvarea și examinarea ei, McLaughlin a dezvăluit faptul că și-a înscenat răpirea pentru a obține bani de la părinții ei.
În plus, autoritățile au constatat că viza sa expirase pe 6 iunie, cu o lună înainte ca femeia să fie găsită de polițiști. Potrivit informațiilor descoperite în timpul investigației, victima falsă s-a împrietenit cu Rechi, bărbatul din Nigeria, pe Facebook și, după ce a ajuns în India, cei doi au locuit împreună. Pașaportul lui Rechi era, de asemenea, expirat.