LOIALITATEA – putem oare fi loiali în fapte și nu în cuvint

Când vine vorba de loialitate, o persoană loială gândeşte, spune şi face totul în mod constant. Oamenii cu această calitate sunt la fel de fideli atunci când vremurile sunt bune, cât şi când vremurile sunt dificile. Când cunoşti diverse exemple de loialitate, ştii că o persoană loială te va sprijini, indiferent dacă eşti bun, rău sau urât. Și acum îți dau doar două întrebări. Ai în preajma ta oameni cu adevărat loiali? Și …. Tu crezi că eși loial cu adevărat? Dar înainte să răspunzi, vezi ce înseamnă de fapt loialitate și cum este o persoană loială.

O persoană loială nu pune pe primul plan sinele, dezamăgirea sa ori durerea provocată de acţiunea sau lipsa de acţiune a persoanei pe care conştient sau inconştient o protejează. Îi găseşte scuze celuilalt, consideră că celălalt merită toată atenţia, empatia, protecţia şi grija. Persoana loială acceptă comportamentele care o rănesc, renunţă la nevoile sale. Să fie oare chiar așa?

Ce este totuși loialitatea?

Este o virtute ce se dezvoltă în principal în conştiinţa noastră, este dorinţa de a apăra ceea ce credem şi în cine credem, asta înseamnă să facem ceea ce şi-a propus o persoană chiar şi atunci când circumstanţele se schimbă, cu alte cuvinte, să ne confruntăm cu cuvântul dat. Cineva care este loial răspunde unei obligaţii pe care o are faţă de ceilalţi. Termenul de loialitate exprimă un sentiment de respect şi fidelitate faţă de o persoană, angajament, comunitate, organizaţii, principii morale printre multe altele. Cuvântul loialitate provine din latinescul „legalis”, care conform semnificaţiei etimologice înseamnă „respect pentru lege”.

Loialitatea este o virtute, valoare sau calitate umană, care implică respectarea anumitor norme sau legi morale, care au legătură cu constanţa în afecţiune, respect, onoare şi fidelitate faţă de cineva sau ceva. Se referă la modul de a fi şi de a acţiona într-un mod coerent şi onest pentru a demonstra prin actele noastre dedicare, conformare şi corectitudine faţă de ce am promis pentru cei ce considerăm că merită, indiferent dacă apar circumstanţe nefavorabile.

Această virtute este sinonimă cu: nobleţea, rectitudinea, onestitatea, respectul, responsabilitatea, sinceritatea, demnitatea, printre alte valori morale şi etice care permit dezvoltarea unor relaţii sociale, sau de prietenie puternice, ce vor duce la crearea unei legături solide de încredere, iar respectul este generat automat de indivizi.

Termenul de loialitate poate fi plasat în contexte diferite, cum ar fi munca, prietenia, relaţiile sentimentale etc.

Loialitatea o pune pe cealaltă persoană uneori chiar mai presus de propriile sale obiective. O loialitate corectă reflectă calităţile unui lider. Vor să-i ajute pe ceilalţi să-şi vadă şi să-şi atingă măreţia. Aceasta este ceea ce îi face mari lideri. Ei au empatie, bunătate, compasiune, devotament, loialitate şi atenţie faţă de oameni.

Recunosc și conștientizez că loialitatea aia în care să uiți de tine în favoarea intereselor altora nu mai este actuală, deși cunosc oameni care sunt exact așa. Și dacă ar fi după mine, eu nu aș asocia loialitatea cu termenul de dăruire totală în detrimental propriilor interese. Eu aș spune așa: loialitate este susținere și apreciere pentru oamenii din anturajul meu, pentru oamenii care fac ceva util și bun, pentru oamenii cu care rezonez și pentru care pot sincer să mă bucur dacă au succes și chiar mai mut de atât, pot contribui la succesul lor.

Și dacă e să spun despre mine, sunt loială pentru că sunt o femeie sinceră și de încredere, acceptând pe oricine așa cum este. Îmi recunosc greselile mereu și spun mereu adevărul. Ofer prietenilor mei ajutorul meu necondiționat, fiind mereu aproape să îi încurajez. Sunt o femeie demnă de încredere, care îți va fi mereu de aproape și te voi încuraja în tot cee ace faci dacă o faci bine, dacă ești la început de cale sau dacă cred și mă cucerește ceea ce faci.

Pe scurt, dacă prietena mea vinde cafea – eu voi merge și voi cumpăra de la ea; dacă prietenul meu are o afacere de genți, eu voi procura de la el și nu de la altă firmă; dacă în raionul din care vin este o afacere cu brânzeturi eu voi cumpăra anume acele brânzeturi; dacă printer cunoscuții mei cineva confecționează sau coase accesorii, eu voi procura de la el și da, dacă la noi în localitate s-a deschis un post de radio – eu îl voi asculta pe el. Asta este despre loialitate, despre aprecierea necondiționată a oamenilor și despre susținerea celor care fac ceva util și cu dăruire.

Vezi si

O Femeie Puternică Este O Femeie Vulnerabilă

În societatea contemporană, conceptul de putere este adesea asociat cu invulnerabilitatea și lipsa de emoții. …