Recean mulțumește celor implicați în lichidarea urmărilor intemperiei.

Peste 3.000 de persoane, la datorie pe traseele naționale. Recean: „Mulțumesc celor implicați în lichidarea urmărilor intemperiei”

Și premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj de mulțumire la adresa celor care au luptat cu nămeții, pentru ca noi să ne simțim în siguranță. Într-o postare pe Facebook, prim-ministrul s-a arătat recunoscător fiecărei persoane care și-a făcut datoria în aceste circumstanțe excepționale.

„Mulțumesc tuturor oamenilor implicați în lichidarea consecințelor provocate de intemperiile zilei de ieri – echipajele de intervenție, salvatori și pompieri, polițiști și carabinieri, militari, personalul medical, drumari și fiecare dintre cei care și-au făcut datoria în aceste circumstanțe excepționale. 

Munca dumneavoastră nu doar a facilitat circulația pe traseele naționale și a ajutat cetățenii, dar a adus și un sentiment de siguranță”, a scris Recean.

La moment, peste 1400 de polițiști au fost și sunt la datorie pe traseele naționale, alți 800 de polițiști de frontieră, 400 de salvatori, 300 de angajați ai serviciilor de întreținere a drumurilor, 160 de carabinieri, continuă să intervină pentru a acorda ajutor celor blocați. De asemenea, zeci de echipe de electricieni lucrează în 147 de localități din țară pentru a le reconecta la curent electric.

Sursa: TV8.md

Vezi si

În anul 2024-2025 primul și ultimul sunet vor fi în weekend

În anul de învățământ 2024/2025, cursurile vor începe pe 1 septembrie și se vor încheia …