Un nou program dedicat protecției copiilor în mediul online a fost lansat miercuri, 25 februarie 2026, în municipiul Hîncești. Inițiativa, intitulată „Zona Sigură Online”, este destinată părinților și îngrijitorilor și urmărește să îi ajute să înțeleagă impactul tehnologiilor digitale și al inteligenței artificiale asupra copiilor și adolescenților.

Programul este implementat de Centrul Internațional „La Strada”, în parteneriat cu Fundația Moldcell și în coordonare cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul General al Poliției și autoritățile publice locale.
Inițiativa își propune să ofere părinților informații clare despre utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, despre riscurile ascunse ale tehnologiilor emergente și despre modul în care pot comunica eficient cu copiii privind siguranța online. În cadrul programului vor fi organizate sesiuni informative și discuții interactive în peste 200 de instituții de învățământ din întreaga țară, susținute de specialiști și Ambasadoare ale Siguranței Online.
Reprezentanții organizatorilor subliniază că tehnologia trebuie să rămână un instrument care sprijină dezvoltarea copiilor, nu un substitut al relațiilor reale. Totodată, aceștia atrag atenția că ritmul rapid al evoluției digitale poate crea confuzie și îngrijorare în rândul părinților, motiv pentru care programul oferă soluții concrete, explicații simple și resurse aplicabile în viața de zi cu zi.
Evenimentul face parte din campania națională „Hai să utilizăm inteligența artificială în siguranță!”, desfășurată în perioada februarie–martie 2026, cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet. Campania este realizată cu sprijinul Fondului pentru Parteneriatul Global de Stopare a Violenței împotriva copiilor – Safe Online.
Datele prezentate de organizatori arată amploarea fenomenului: 88% dintre copiii din Republica Moldova utilizează inteligența artificială, iar 61% o folosesc zilnic sau de câteva ori pe săptămână. Jumătate dintre elevi apelează la IA pentru teme, unul din trei pentru crearea de imagini sau videoclipuri, iar unul din patru discută cu instrumente bazate pe IA despre probleme personale, inclusiv sănătate, relații sau stări emoționale dificile.
Autorii programului consideră că aceste cifre confirmă necesitatea urgentă a unei implicări active a părinților, pentru ca mediul digital să devină un spațiu sigur, bazat pe dialog, echilibru și responsabilitate.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova