Are 80 de ani, dar energia lui îi surprinde chiar și pe cei mai tineri. Este povestea lui Victor Golan din satul Cârnățeni, raionul Căușeni, care își începe fiecare dimineață cu exerciții fizice, indiferent de anotimp.

Pentru el, iarna nu înseamnă stat în casă, ci o oportunitate de a-și întări sănătatea. Într-o dimineață cu doar patru grade Celsius, bărbatul a ieșit în curte îmbrăcat lejer și și-a început antrenamentul. Inventarul sportiv nu este unul sofisticat, dar este suficient pentru disciplina sa zilnică.
În locul ganterelor clasice, Victor folosește două butelii cu apă, fiecare de câte șapte kilograme. Bara metalică este înlocuită cu o unealtă de la tractor, iar o halteră veche completează echipamentul improvizat. Cu aceste accesorii simple, bărbatul face flotări, ridicări de greutăți și alte exerciții menite să-i mențină tonusul muscular.
După aproximativ 15 minute de mișcare, urmează o scurtă pauză pentru hidratare. Ritualul se încheie cu o spălare cu zăpadă – un obicei pe care îl practică de ani buni și despre care spune că îi fortifică organismul și îl ajută să rămână în formă.
Victor Golan susține că sportul nu are vârstă și că un stil de viață activ ar trebui adoptat de fiecare persoană. În opinia sa, doar 15 minute de exerciții zilnice pot ține la distanță spitalele și farmaciile.
Exemplul său demonstrează că voința și consecvența sunt ingredientele esențiale pentru o viață lungă și sănătoasă.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova