Doi agenți de patrulare din cadrul Serviciului patrulare Ialoveni- Hîncești, a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, fiind bănuiți de corupere pasivă, relatează situl de știri trvmoldova.md. Aceștia ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică.
Doi polițiști de patrulare din Ialoveni-Hîncești, reținuți de CNA
Potrivit materialelor cauzei, pe 16 noiembrie, șoferul a fost stopat de către doi polițiști de patrulare care în urma verificării alcoolemiei au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. Astfel, pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, bănuiții au pretins și primit 1500 de euro.
În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu al INSP. Au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 1480 de euro și 400 de lei, transmiși sub controlul ofițerilor CNA. Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul CNA.
În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.