Ministrul Agriculturii vrea să dezvolte fermele de familii din sate

 

Autoritățile își propun să dezvolte localitățile rurale prin susținerea și dezvoltarea fermelor mici de familie, o spune Vladimir Bolea, care susține că satele din R. Moldova își vor putea continua viața dacă va fi activitate economică în localități. Potrivit lui, localitățile rurale pot fi dezvoltate, în exclusivitate, în baza activității agricole.

„Atitudinea pentru agricultură, în ultimii ani, s-a schimbat foarte mult, noi dăm subvenții foarte mari, noi plătim aceste lucruri anume înțelegând că satele din R. Moldova pot fi dezvoltate, în exclusivitate, în baza activității agricole și mai mult ca atât – a fermelor mici de familie”, a menționat ministrul Bolea, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR Moldova.

El susține că, în acest sens, autoritățile vin cu anumite programe pentru susținerea fermelor mici de familie. 

„Noi plafonăm activitatea gospodăriile țărănești le redenumim conform tuturor standardelor FAO, UE, le numim fermă de familie și trebuie să venim cu programe țintite pentru aceste mici ferme de familie. În localitățile din R. Moldova trebuie să apară familii care produc pâine, care produc și o vând în satul lui. Nu neapărat dacă tu nu ești mare cât „Franzeluța” înseamnă că nu poți produce pâine. Nu e corect. Să mergem în Italia să vedem – în fiecare cartier este o mică brutărie, lucrează membrii familiei, asta înseamnă fermă de familie și noi trebuie să venim cu programe țintite pentru ei sau producerea de cașcavaluri sau de brânzeturi mici, mai ales că noi dezvoltăm și zootehnia foarte mult. Următorii doi ani vor trece sub egida micilor ferme de familie în localitățile rurale. Satele din R. Moldova în exclusivitatea sa își vor putea continua viața dacă va fi activitate economică”, a afirmat ministrul Agriculturii. 

El a specificat că, astfel, R. Moldova va prelua din experiența altor state în acest sens.

„Concluziile le-am tras din discuțiile pe care le-am avut cu miniștrii din UE care au succes în programele de dezvoltare rurală. Și polonezii cred că printre ultimii din UE au început să aplice și ultimii cinci ani au invers cât Moldova. Din Moldova lumea pleacă din sat la oraș, da la ei pleacă din oraș la sat. Noi trebuie să înțelegem, oamenii rămân să locuiască în localitățile unde au un loc de muncă. Noi trebuie să creăm locuri de muncă în sate. Marii investitori nu pot veni peste noapte în R. Moldova. Minuni economice nu se pot întâmpla peste noapte. Dar noi putem crea condiții reale de dezvoltare economică bazată pe ce avem noi cel mai mult în R. Moldova – materie primă – procesarea materiei prime la scară mică. Nu vom hrăni toată Europa cu brânză și nu vom face exporturi de zeci de miliarde de euro, dar noi vom salva satul nostru. Sunt programe mici pentru satele noastre și revitalizarea lor”, a specificat ministrul Agriculturii.

 

Vezi si

Muzeele vor activa în baza unor prevederi noi: Proiectul, votat în prima lectură

Muzeele din țara noastră vor funcționa în baza unor noi prevederi. Proiectul de lege care …