În perioada 16-17 decembrie, comuna Muntenii de Jos din județul Vaslui, găzduiește Festivalul gastronomic „Pe urmele lui Ștefan cel Mare’‘.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea durabilă a economiei de frontieră prin valorificarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric comun ca resursă semnificativă pentru diversificarea și consolidarea turismului transfrontalier în zona Vaslui – Hîncești.
Oficialitățile și partenerii proiectului de pe ambele maluri ale Prutului se vor întruni într-un eveniment de presă, iar vizitatorii vor avea parte de un târg gastronomic care reunește producători și artiști locali din cele două zone partenere, ce vor recrea atmosfera satului moldovenesc tradițional. Pe lângă acestea, va fi prezentat și un spectacol susținut de artiștii din ambele țări.
Evenimentul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020. Proiectul este implementat de Județul Vaslui prin Consiliul Județean, în calitate de Aplicant și Lider, în parteneriat cu Consiliul Raional Hînceşti (Republica Moldova), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și UAT Comuna Muntenii de Jos, România.