Astăzi, 13 februarie este Ziua Mondială a Radioului, fiind proclamată în 2011 de către toate statele membre ale UNESCO și adoptată în 2012 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca Zi Internațională a ONU, în vederea promovării pluralismului și a diversității media.
Ziua mondială a radioului este marcată pentru a promova cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg globul. Radioul poate oferi mijloacele necesare pentru schimbare, fiind un vector de coeziune, educaţie şi cultură. El reuneşte oameni şi comunităţi din toate mediile şi promovează un dialog pozitiv în susţinerea schimbării.
Radioul rămâne, în continuare, o modalitatea de informare care atinge o largă audienţă la nivel mondial într-un timp foarte scurt. Este recunoscut ca un puternic instrument de comunicare, special adaptat pentru a ajunge la comunităţile cele mai îndepărtate şi la persoanele vulnerabile: analfabeţi, persoane cu handicap, persoane cu un nivel de trai scăzut, oferind în acelaşi timp o platformă de intervenţie în dezbaterea publică, indiferent de nivelul educaţional al oamenilor. Mai mult, radioul are un rol puternic şi specific în comunicarea în situaţii de urgenţă.
Până să ajungă la performanţa din zilele noastre, mulţi au fost cei care au scris câte o pagină în evoluţia radioului, de la cel considerat inventatorul său, Nicola Tesla, la primul om care a transmis un mesaj vocal prin intermediul undelor radio, Reginald Fessenden, în 1900, ajungând în prezent o adevărată industrie de informaţie, care se bucură de o tehnologie tot mai performantă.
Echipa Smile FM, în contextul sărbătorii vine cu un mesaj de mulțumire pentru toți radioascultătorii postului nostru de radio. Vă suntem recunoscători pentru încredere și apreciere. În cele două luni și jumătate de activitate am demonstrat profesionalism, pasiune pentru muncă și dedicație pentru a vă aduce zi de zi zâmbet și energie, pentru că despre asta e SmileFM. La mulți ani și Să Fie Veselie!