CUM SĂ-ȚI GĂSEȘTI PACEA INTERIOARĂ. ȘASE REPERE DE URMAT RECOMANDATE DE PSIHOLOG

Pacea interioară…

Dacă te simți nefericit și nu știi ce anume te poate ajuta să (re)dobândești pacea interioară, ești în locul potrivit, la momentul potrivit – aici și acum…

Am fost atât de copleșită de probleme, îngrijorări și griji, încât am ajuns să îmi creez un zbucium sufletesc de care nu mai reușeam să scap. Schimbări radicale în viața personală, doi copii micuți la întreținere, câteva joburi, datorii, presiune din partea societății, agresiune din partea relației anterioare….. toate astea m-au făcut să fiu zbuciumată, dezechilibrată, apatică, nefericită, cu atacuri de panică regulate și de aici – depresie. Dar până în ce moment am tolerat aceste stări? Până în momentul în care am simțit că mă pierd definitiv și plutesc prin propria viață ca o fantomă. Cum am reușit să-mi dobandesc liniștea? Cum mi-am găsit pacea interioară?

Îți propun în cele ce urmează – 6 repere, de care îți recomand să ții cont în cazul în care te recunoști în rândurile de mai sus:

 

1. TRĂIEȘTE ÎN PREZENT

Momentul prezent este singurul care există. Și cel care contează cu adevărat.

Dacă ai putea să îți focusezi întreaga atenție asupra lui și să accepți întru totul clipa de ACUM, cu siguranță ai deveni mult mai fericit și mai liniștit. Mulți oameni trăiesc în trecut și se definesc cu acesta. Cu întâmplările nefericite din viața lor, cu ghinionul pe care l-au avut și cu oamenii toxici pe care i-au întâlnit. De multe ori își găsesc doar scuze, pentru nefericirea pe care o trăiesc, uitând că sunt la o decizie distanță de o altă viață – una mai bună și mai frumoasă.

Nu uita, de tine depinde să-ți schimbi viața în bine și să dobândești mult dorita pace interioară.

“Dacă ești deprimat, trăiești în trecut; dacă ești anxios, trăiești în viitor; dacă ești liniștit, în pace, trăiești în prezent.” – Lao Tzu

 

2. ACCEPTĂ MOMENTUL PREZENT CA ȘI CUM TU L-AI FI ALES

Probabil că ți s-a întâmplat de multe ori, în viață, să nu poți – pur și simplu, să accepți o anumită situație.

Nu poți, pentru că nu vrei! Cu cât te opui mai mult din interior, cu atât mai multe pagube se vor produce în sufletul tău. Te va macină și te va distruge. Merită? Nu. Este momentul să începi să-ți schimbi modul în care te raportezi la situațiile dificile.

“Ce poate fi mai inutil, mai nesănătos, decât să creezi o rezistență internă față de un lucru care există deja?” – Eckhart Tolle

Acceptă-te pe tine însuți, pe cei din jur și situația în care te afli. Asta nu înseamnă să capitulezi în fața problemelor. Asta înseamnă să te raportezi corect la o stare de fapt, mai ales dacă aceasta nu poate fi schimbată, să fii flexibil mental și să faci în așa fel încât să transformi obstacolele în oportunități.

Încearcă să iei din orice împrejurare doar ceea ce este mai bun pentru tine.

Cu cât ești mai puțin flexibil, cu atât mai mult riști ca problemele vieții să te distrugă, întocmai cum vântul rupe creanga rigidă a unui copac.

3. MEDITEAZĂ 

Meditația te poate ajuta să te redescoperi pe tine însuți, să devii stăpânul vieții tale și să re(dobândești) pacea interioară.

Această minunată practică te va învăța să vezi lucrurile dintr-o nouă perspectivă și te va ajuta să te înțelegi mai bine.

Există foarte multe tehnici de meditație. Important este să le alegi pe cele care ți se potrivesc cel mai bine.

4. NU MAI EXAGERA LUCRURILE

Atunci când o situație devine dificilă, iar lucrurile nu mai merg așa cum te-ai obișnuit sau cum ți-ai dorit, tinzi să exagerezi totul și să faci din tânţar armăsar. Acest obicei – extrem de nociv, nu face altceva decât să îți alimenteze stările de stres și anxietate.

Atunci când treci prin astfel de momente, respiră adânc, linisteste-te și întreabă-te dacă situația în care te afli va mai conta în aceeași măsură și peste 5 ani. Dacă nu, știi ce ai de făcut. Relaxează-te…

5. ASCULTĂ-ȚI SUFLETUL

Ascultă-ți inima și fii în deplină concordanță cu ea.

Dacă faci lucrurile doar pentru că așa trebuie sau pentru că așa ți s-a spus, neluând în considerare voința ta internă, vei fi foarte departede a atinge, chiar și măcar cu un deget – liniștea interioară.

Învață să te asculți pe tine însuți și să-ți urmezi intuiția.

”Să nu mori fără să fi ascultat propria muzică interioară” – Wayne Dyer

 

6. IUBEȘTE ȘI VEI FI IUBIT

Oferă-le celor din jur, necondiționat, iubirea, iertarea și bunătatea ta. Gândește-te că tot ceea ce dai, tot se va întoarce. Tot ce oferi, îți oferi de fapt ție…

Dacă îți dorești pacea interioară, dăruiește-le celorlalți tot ce ai tu mai bun și mai frumos. Cu cât vei oferi mai mult, cu atât vei avea mai mult.

Aceste sfaturi de la psiholog m-au ajutat să depășesc stările care mă copleșeau și mă distrugeau din interior. Pas cu pas, am ajuns să fiu echilibrată și să-mi găsesc pacea interioară – ceea ce îți doresc și ție 

Vezi si

Trăiește în prezent: Puterea de a lăsa trecutul în urmă

  ”Vreau să fie cum a fost”, ”mi-e dor de mine în tinerețe”, ”am pierdut …