Matthew Perry, îndrăgitul actor care a jucat rolul lui Chandler Bing în ”Friends”, a murit, scrie CNN, citat de agenția news.ro. El avea 54 de ani.
Perry a murit după ce s-ar fi înecat accidental, sâmbătă, la locuința sa din Los Angeles, potrivit Los Angeles Times, care citează surse din poliție.
Nu există suspiciuni privind un act criminal, au declarat sursele pentru LA Times.
”Suntem devastați de moartea dragului nostru prieten Matthew Perry. Matthew era un actor incredibil de talentat și o parte de neșters din familia Warner Bros. Television Group”, a transmis Warner Bros. Television Group, pentru CNN. ”Impactul talentului său pentru comedie a fost simțit în întreaga lume și moștenirea sa va trăi în inimile multora. Este o zi dureroasă și trimitem dragostea noastră familiei sale, celor dragi şi tuturor fanilor săi devotați”, a arătat sursa citată.
Departamentul de Poliție din Los Angeles cercetează un caz de deces la o adresă asociată actorului, a declarat, pentru CNN, o sursă din Poliție.
Purtătorul de cuvânt al Departamentul de Pompieri din Los Angeles , Brian Humphrey, a declarat pentru CNN că apelul la 911 a fost făcut la 4.07 p.m., pentru o salvare de urgenţă din apă.
Reprezentanții lui Perry nu au răspuns solicitărilor CNN de a comenta informaţiile.
Născut în Williamstown, Massachusetts, din părinți care erau actor și jurnalistă, Perry s-a mutat cu mama sa în Ottawa, Canada, după ce cuplul a divorțat, scrie news.ro. Perry a fost inițial jucător de tenis de top în Canada. În adolescență, s-a mutat în Los Angeles, unde a locuit cu tatăl său și s-a arătat interesat de actorie, urmând pasiunea tatălui său.
După câteva roluri în filme și seriale care nu au înregistrat succes notabil, Matthew Perry, a fost distribuit în rolul lui Chandler Bing, un bărbat cu un umor aparte- amabil dar sarcastic în același timp,
Rolul neconvențional i-a adus o nominalizare la premiile Primetime Emmy în 2002. A primit apoi alte patru nominalizări la râvnitul premiu pentru televiziune, inclusiv pentru rolul Joe Quincy din “The West Wing”.
În “Friends,” Perry a jucat alături de actorii Courteney Cox (Monica), Matt LeBlanc (Joe), David Schwimmer (Ross), Jennifer Aniston (Rachel) şi Lisa Kudrow (Phoebe). Comedia- una dintre cele mai de succes din istorie- era despre un grup unit de prieteni care trăiesc în New York.
În noiembrie 2022, el şi-a publicat memoriile, intitulate ”Friends, Lovers and the Big Terrible Thing: A Memoir” (”Friends, iubiri şi marele lucru teribil”)