Ziua comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946–1947 va fi marcată joi, 16 aprilie 2026, în satul Mingir, raionul Hîncești, printr-un amplu program de evenimente religioase, oficiale și culturale.

Manifestările vor începe la Cimitirul satului Mingir, unde va avea loc o slujbă religioasă, însoțită de sfințirea monumentului și a plăcilor comemorative dedicate victimelor foametei. Evenimentele vor continua la Complexul Memorial Mingir cu deschiderea oficială și un minut de reculegere.
În cadrul ceremoniei vor susține discursuri oficiale primarul localității, Ilie Chițanu, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ministrul culturii, Cristian Jardan, precum și Alexandru Postică, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici. Programul include și o depunere de flori în memoria victimelor.
Activitățile vor continua la Casa de Cultură Mingir, unde va fi prezentat conceptul Muzeului Foametei, urmat de o conferință științifică dedicată cercetării și evocării tragediei din anii 1946–1947. La eveniment vor participa istorici și cercetători, printre care Anatol Țăranu, Anatol Petrencu și Lidia Pădureac.
Ziua comemorativă se va încheia cu spectacolul „Copiii Foametei”, prezentat de Teatrul Național Mihai Eminescu.
Evenimentul este organizat în cadrul campaniei „Busola Memoriei” și are drept scop păstrarea memoriei victimelor și conștientizarea impactului foametei asupra societății.

SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova