În 2024, moldovenii vor putea schimba electrocasnicele vechi pe altele noi, datorită voucherelor oferite de Guvern. Autoritățile vor oferi certificatele cetățenilor care s-au înregistrat în sistemul online privind stabilirea gradului de vulnerabilitate energetică.
Beneficiarii de vouchere vor fi stabiliți prin intermediului sistemului informațional „Vulnerabilitatea energetică”. Persoanele vor primi o notificare prin SMS și vor putea descărca documentul de pe pagina web compensatii.gov.md.
Persoanele care vor să valorifice voucherele se obligă să predea, în momentul achiziționării unui echipament nou, tehnica veche de același tip. Acestea vor achita diferența de preț dintre costul tehnicii și valoarea certificatului.
Beneficiarul va semna și o declarație pe propria răspundere, formatul și conținutul căreia urmează să fie stabilită de către autorități.
La rândul lor, comercianții vor completa în sistemul „Vulnerabilitate Energetică” datele despre voucher, persoana care la valorificat și echipamentul procurat.
Conform notei informative a Regulamentului care urmează să fie aprobat de către miniștri, la depunerea cererilor pentru compensații la facturi, cetățenii au putut alege dacă își doresc să beneficieze de vouchere sau nu. Dintre cele 778.801 de cereri depuse în 2023, în 445.982 moldovenii au indicat că și-ar dori asemenea certificate. Cei mai mulți dintre ei vor să își schimbe frigiderele, aragazele sau mașinile de spălat rufe.