Din anul 2026, persoanele care fumează la balcoane, în staţii de aşteptare sau pe pragurile clădirilor, riscă amenzi piperate, pedepse precum munca neremunerată în folosul comunităţii sau privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii. Noile măsuri au fost incluse în Legea privind Prevenirea şi Combaterea Fumatului, votată în lectura a doua.

Astfel, nu se va permite utilizarea ţigaretelor de orice tip în spațiile publice deschise ale sediilor, inclusiv pe terenurile aferente ale instituțiilor medico-sanitare, de învățământ, instituțiilor sociale, culturale, sportive. Se mai interzice fumatul în raza de 10 metri de treptele, rampele şi balustradele clădirilor autorităților publice ale statului.
Se mai interzice fumatul de la ferestrele deschise, pe terenurile de joacă pentru copii, pe cele de sport, în parcurile de distracții, grădinile zoologice, în parcurile acvatice, pe terenurile aferente piscinelor, pe plaje, în stațiile de transport public.
La fel, angajatorii și proprietarii de spații publice vor fi obligați să asigure un mediu fără fum de tutun.
Cei care vor încălca noile prevederi, vor fi amendaţi dur. De exemplu, cu 15 000 de lei vor fi sancţionate persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an. Cele fizice vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea riscă amenzi de până la 20 000 de lei.
Proiectul are drept scop alinierea legislației naționale la cea a Uniunii Europene. Legea va intra în vigoare după 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova