VIDEO: Un bărbat din raionul Hîncești, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de comiterea unui omor

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor.

 

Polițiștii din Hîncești au fost sesizați la data 26 decembrie, precum că în satul Ciuciuleni, la domiciliu a fost depistat un bărbat cu semne de moarte violentă.

Imediat la fața locului s-au deplasat membrii grupei operative împreună cu procurorul Procuraturii raionului Hîncești pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că bănuitul împreună cu victima, un bărbat de 71 de ani, au consumat băuturi alcoolice. Ulterior între ei s-ar fi iscat un conflict care a dus la producerea crimei. Ulterior, suspectul a fugit de locul faptei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală ,,Omor intenționat”.

În urma măsurilor de investigație făptașul a fost localizat și reținut.

Pentru fapta comisă, persoana riscă închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viaţă.

Vezi si

Maria Kenzo lansează piesa „Atunci când ne iubeam”

Interpreta Maria Kenzo , originară din București, dar stabilită de ani buni în Germania, anume …