Un bărbat de 59 de ani din raionul Cimișlia a fost trimis în judecată, fiind acuzat că și-ar fi omorât concubina, în vârstă de 58 de ani. Cazul s-ar fi produs la sfârșitul lunii mai 2026, într-o localitate din raion.

Potrivit Procuraturii Generale, agresiunea a avut loc la domiciliul bărbatului. În urma urmăririi penale, oamenii legii au stabilit că acesta i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri cu pumnii și cu obiecte dure, în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, gâtului și toracelui.
În urma leziunilor suferite, femeia a decedat.
Procuratura Cimișlia anunță că urmărirea penală a fost finalizată în aproximativ două luni de la inițierea investigațiilor, iar cauza a fost transmisă instanței pentru examinare în fond.
În prezent, bărbatul se află în arest preventiv și nu își recunoaște vinovăția.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova