Tot mai mulți moldoveni își declară limba maternă drept româna, arată datele recensământului din 2024

Limba română câștigă tot mai mult teren în Republica Moldova. Conform rezultatelor finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, publicate de Biroul Național de Statistică, 31,8% dintre cetățeni declară limba română ca limbă maternă – o creștere semnificativă față de 22,6% înregistrată la recensământul din 2014.

În același timp, proporția celor care se identifică cu denumirea de „limbă moldovenească” a scăzut la 48,1%, față de 55,5% acum un deceniu. În total, aproape 80% dintre locuitori se declară vorbitori nativi ai uneia dintre cele două denumiri, ceea ce reflectă în continuare o dublă percepție lingvistică în societatea moldovenească.

Rezultatele mai arată că limba rusă rămâne principala limbă minoritară – 11,6% dintre respondenți o consideră maternă, iar 15,9% o folosesc în viața de zi cu zi. Alte limbi declarate includ găgăuza (3,6%), ucraineana (3%), bulgara (1,2%) și romani (0,3%).

Pe plan teritorial, diferențele sunt notabile. În mediul urban predomină limba română (55%) și limba rusă (80,5%), în timp ce în mediul rural este mai frecventă limba moldovenească (67,3%). În UTA Găgăuzia, 77,2% dintre locuitori consideră găgăuza drept limbă maternă, iar în raionul Taraclia, 61,4% declară limba bulgară.

În ceea ce privește limba vorbită zilnic, 45% dintre cetățeni utilizează moldoveneasca, 33,7% româna, iar rusa este vorbită de 15,9% dintre locuitori, mai ales în marile orașe precum Chișinău și Bălți.

Datele recensământului mai relevă că 87,5% dintre moldoveni declară că stăpânesc limba română sau moldovenească, 68,2% cunosc limba rusă, iar 13,4% vorbesc engleza. Alte limbi străine menționate sunt ucraineana, găgăuza, franceza și italiana.

Creșterea numărului celor care se identifică cu limba română vine la un an după ce, în martie 2023, președinta Maia Sandu a promulgat legea prin care denumirea „limba moldovenească” a fost înlocuită oficial cu „limba română” în toate actele legislative și administrative ale Republicii Moldova.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …