Monday, 26 October , 2026

Toate spitalele din România, obligate să instaleze butoane de panică și camere video pentru siguranța pacienților și a personalului medical

Toate spitalele din România, indiferent dacă sunt publice sau private, vor fi obligate să instaleze butoane de panică în saloanele pacienților și camere video în secțiile critice, potrivit unei legi promulgate recent.

Măsura are scopul de a spori siguranța pacienților și a personalului medical, anunță președintele României. „Am promulgat o lege care aduce noi reglementări în domeniul sănătății și care va crește gradul de protecție deopotrivă pentru pacienți și pentru personalul medical”, a declarat șeful statului.

Așa-numitele butoane de panică vor permite declanșarea unei alerte imediate în caz de urgență medicală sau de pericol iminent, fiind deosebit de utile pentru pacienții cu mobilitate redusă sau imobilizați.

De asemenea, legea prevede instalarea camerelor de supraveghere video în secțiile de terapie intensivă, în unitățile de primiri urgențe și în compartimentele destinate pacienților cardiaci critici. Scopul este asigurarea respectării protocoalelor medicale și creșterea calității îngrijirilor oferite.

„În același timp, acest sistem oferă un grad sporit de siguranță personalului medical prin descurajarea potențialelor agresiuni din spitale”, a subliniat președintele României, Nicușor Dan.

Vezi si

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău, în contextul vizitei premierului României

Accesul în mai multe zone din Chișinău va fi restricționat marți, 27 octombrie, între orele …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *