Sute de elevi învață și locuiesc în clădiri fără acte. Curtea de Conturi a descoperit nereguli la Ministerul Educației

În urma unui audit efectuat asupra gestionării patrimoniului din sistemul educațional, Curtea de Conturi a Republicii Moldova a identificat mai multe nereguli la nivelul Ministerului Educației și Cercetării. Printre cele mai grave constatări se numără faptul că sute de elevi învață și sunt cazați în clădiri care nu au documentele necesare perfectate.

Elevii revin la ore: în toate școlile din R. Moldova a început cel de-al  doilea semestru al anului școlar 2025 - 2026

Potrivit raportului, mai multe imobile aflate în gestiunea instituțiilor de învățământ nu sunt înregistrate corespunzător, iar unele terenuri și bunuri imobile nu au fost evaluate și evidențiate conform prevederilor legale. Auditorii au semnalat și probleme legate de administrarea patrimoniului public și de raportarea financiară.

De asemenea, au fost constatate neconcordanțe în evidența contabilă, inclusiv înregistrarea incorectă a unor active și cheltuieli. Curtea de Conturi atrage atenția că aceste deficiențe pot afecta gestionarea eficientă a resurselor publice și siguranța procesului educațional.

Ministerul Educației și Cercetării urmează să întreprindă măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate și pentru aducerea în legalitate a patrimoniului aflat în administrarea instituțiilor de învățământ.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …