Folclorul autentic, tradițiile și talentul copiilor au fost celebrate la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor, Tradiții și Obiceiuri „Chip de copil”, desfășurat în România, la Constanța. Evenimentul a reunit copii și tineri talentați din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia și Kazahstan, care au adus în fața publicului frumusețea cântecului, dansului și obiceiurilor din țările pe care le reprezintă.
Festivalul s-a desfășurat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării din România, al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Clubului Copiilor Medgidia și Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” din Medgidia. Participanții au concurat la două niveluri – gimnazial și liceal – în cadrul mai multor secțiuni: declamație, interpretare vocală, instrumentală, grupuri folclorice și dansuri populare.
Republica Moldova a fost reprezentată online de elevi talentați din raioanele Briceni, Hîncești, Căușeni și Dubăsari, care au demonstrat că tradițiile naționale sunt păstrate și promovate cu pasiune de generația tânără.
Rezultatele obținute de participanții din Republica Moldova au fost deosebite. La secțiunea solist vocal, Locul I i-a revenit Alexandrinei Doboș, elevă a profesoarei de canto Larisa Vlas de la Școala de Arte „Timotei Bătrânu” din Hîncești. Tânăra interpretă a evoluat acompaniată de Orchestra „Rapsodia Vasluiului”, impresionând juriul prin voce, expresivitate și autenticitatea interpretării.
La secțiunea grup vocal – nivel gimnazial, elevii din Republica Moldova au obținut mai multe premii importante:
- Locul I – Grupul vocal al Școlii de Arte Lipcani, raionul Briceni;
- Locul II – duetul Cristina și Taisia Mereacre de la Gimnaziul Bujor;
- Locul III – Ansamblul vocal „Firicel de busuioc”, condus de profesorul Sergiu Ștefan, de la aceeași instituție.
Și elevii din alte localități ale Republicii Moldova au avut evoluții remarcabile. Participanții din municipiul Chișinău au obținut Locul I la secțiunile declamatori și grup instrumental, iar la categoria dansuri populare premiul întâi a revenit concurenților din Grecia.
La nivel liceal, Republica Moldova a fost din nou pe podium, elevii din raioanele Căușeni și Dubăsari fiind distinși cu Locul I pentru prestațiile lor artistice.
Festivalul „Chip de copil” a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată punte culturală între țări, oferind copiilor posibilitatea de a-și valorifica talentul și de a promova patrimoniul folcloric. Prin cântec, dans și tradiții, tinerii participanți au demonstrat că valorile autentice continuă să fie transmise cu dragoste din generație în generație.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova