Strugure de aproape 5 kilograme a cucerit Festivalul Strugurelui la Cimișlia

Viticultori din toate colțurile țării s-au reunit duminică, 7 septembrie, la Cimișlia, pentru a marca cea de-a zecea ediție a Festivalului Strugurelui. 

Momentul cel mai așteptat al evenimentului a fost concursul „Strugurele Gigant”, unde un agricultor din satul Burlacu, raionul Cahul, a impresionat publicul cu un ciorchine de 4,775 kilograme.

Festivalul a adus împreună producători cu soiuri variate – de la „Avatar” și „Chișmiș”, până la „Halloween”, un soi exotic originar din California. Vizitatorii au avut parte nu doar de degustări de poamă, dar și de vinuri locale, iar atmosfera a fost animată de cumpărători entuziasmați și de prezentarea recoltelor bogate din acest an.

„Dacă muncești, lucrezi și depui efort, ai și roadă. În condiții atât de complicate, noi creștem așa struguri frumoși și dulci, apreciați în întreaga lume”, a declarat unul dintre producători.

Evenimentul, sprijinit inclusiv printr-un proiect FAO în valoare de 250 de mii de dolari, are drept scop susținerea micilor viticultori și promovarea strugurilor de masă moldovenești.

La festival au fost prezenți și diplomați, printre care ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, care a subliniat evoluția și impactul pozitiv al manifestării pe parcursul celor zece ani de existență.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …