Scandalul muncitorilor cazați în vagoane ia amploare! Avocatul Poporului deschide o investigație amplă

Cazul celor 102 muncitori din Nepal și Bangladesh, găsiți trăind în condiții insalubre în vagoane, la Băcioi, intră în atenția Avocatului Poporului. Ombudsmanul Ceslav Panico s-a autosesizat și anunță o investigație amplă, care va analiza nu doar condițiile de cazare, ci întregul context în care acești oameni au ajuns în această situație.

Potrivit lui Panico, instituția pe care o conduce va verifica modul în care muncitorii au fost angajați, contractele de muncă, accesul acestora la servicii sociale și dacă au existat presiuni sau temeri care i-au împiedicat să raporteze eventualele abuzuri.

„Vrem să vedem cum au ajuns să locuiască în acele condiții, ce contracte de muncă au avut și dacă au existat represalii sau frica de a reclama ilegalitățile, mai ales că mulți dintre ei nu cunosc româna sau rusa”, a declarat Avocatul Poporului.

Ombudsmanul a criticat și decizia de a-i amenda pe muncitori pentru că nu au notificat schimbarea adresei de reședință, apreciind că sancțiunile sunt disproporționate în condițiile în care relocarea a fost decisă de angajator, iar lucrătorii nu cunoșteau suficient legislația Republicii Moldova.

Panico a subliniat că muncitorii străini trebuie tratați cu respect și considerați persoane cu drepturi depline, nu doar forță de muncă. El a amintit că și cetățenii Republicii Moldova au fost, de-a lungul timpului, victime ale discriminării și abuzurilor în străinătate.

Scandalul a izbucnit la începutul lunii iulie, după ce Inspectoratul General pentru Migrație a descoperit că cei 102 muncitori erau cazați în vagoane, în condiții improprii, deși în acte figurau cu domiciliul în zece apartamente din Criuleni.

În cadrul audierilor parlamentare, deputații au pus sub semnul întrebării legalitatea amenzilor aplicate muncitorilor, iar autoritățile au confirmat că existau informații despre neregulile din acest caz încă din vara anului 2025, în urma unei sesizări transmise de Serviciul de Informații și Securitate.

Investigația Avocatului Poporului urmează să stabilească dacă drepturile celor 102 muncitori au fost încălcate și dacă instituțiile statului au acționat corespunzător în acest caz.

Vezi si

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită astăzi de creștinii ortodocși de stil vechi. Tradiții și obiceiuri

Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi, 11 septembrie, Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, …