Monday, 26 October , 2026

Scandal după incendiu! Blocul mistuit din Durlești avea mai multe apartamente decât în proiect

După incendiul devastator care a distrus complet mansarda cu două etaje a unui bloc din Durlești, autoritățile investighează legalitatea construcției. Deși inițial proiectul prevedea 150 de apartamente, în urma unor replanificări, numărul acestora a fost extins la 165, ridicând semne de întrebare privind respectarea normelor de construcție.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Inspectoratul de Supraveghere Tehnică au descins la Primăria Durlești, luni dimineață, pentru a ridica documentele oficiale care ar putea demonstra dacă modificările au fost autorizate.

Declarații oficiale: „În blocul locativ, conform proiectului, sunt 150 de apartamente. În urma replanificărilor, sunt acum 165. Au fost afectate toate apartamentele, de la demisol până la ultimul nivel. Ultimul etaj și mansarda au ars complet”, a declarat Vasile Moroi, pretorul sectorului Buiucani.

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a confirmat că autoritățile vor face o evaluare detaliată a actelor ridicate: „Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică, împreună cu ofițerii CNA, au preluat documentele de la Primăria Durlești. Vom avea o poziție clară privind legalitatea construcției”.

 Rămâne de văzut dacă blocul incendiat a fost ridicat conform normelor sau dacă au existat ilegalități! Ancheta este în desfășurare!

Vezi si

VIDEO| Caz șocant la Anenii Noi: O elevă de clasa a VIII-a ar fi fost sugrumată cu o curea după ce ar fi refuzat o relație

Un videoclip apărut pe rețelele de socializare surprinde un presupus act de agresiune asupra unei …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *