Șapte părinți, amendați după ce copiii lor au creat și distribuit imagini nud falsificate cu ajutorul AI

Judecătoria Cahul a sancționat șapte părinți, după ce copiii lor, elevi ai unei instituții de învățământ din raion, au creat și distribuit în mediul online imagini nud falsificate cu ajutorul inteligenței artificiale.

În judecată, după ce a descărcat pe calculator 7000 imagini de pe internet,  cu copile în ipostaze sexuale și a păstrat în telefon alte câteva zeci |  Procuratura pentru Combaterea Criminalității și

Cazul a ieșit la iveală la sfârșitul lunii martie 2025, după ce directoarea gimnaziului s-a adresat Inspectoratului de Poliție Cahul. Potrivit materialelor examinate de instanță, un grup de elevi din clasele gimnaziale a creat pe Telegram un grup în care au fost distribuite imaginile generate cu ajutorul tehnologiei de tip deepfake.

Fotografiile unor profesoare și eleve au fost prelucrate cu ajutorul unui instrument online bazat pe inteligența artificială, astfel încât să pară că persoanele respective apar în ipostaze nud. Ulterior, imaginile au fost distribuite în grupul online.

În urma investigațiilor, autoritățile au stabilit că faptele comise de minori întrunesc elementele unei contravenții. Procesul contravențional a fost pornit ulterior pe numele părinților, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de educare a copiilor, în baza articolului 63 alineatul (1) din Codul contravențional.

În cadrul examinării cauzei au fost audiate și două dintre victime. Acestea au declarat că imaginile au fost create și distribuite între elevi și că situația le-a afectat. Una dintre minore a spus că incidentul i-a provocat un prejudiciu moral, iar o altă victimă a relatat că imaginile au fost prezentate inițial drept o „glumă”, după care au ajuns și la alte persoane.

Prin hotărârea pronunțată la 23 septembrie 2026, Judecătoria Cahul i-a găsit vinovați pe cei șapte părinți. Șase dintre aceștia au fost sancționați cu amenzi de câte 500 de lei, iar un părinte, care nu și-a recunoscut vina, a primit o amendă de 600 de lei.

În total, amenzile se ridică la 3.600 de lei.

Instanța a apreciat că sancțiunile sunt suficiente pentru corectarea comportamentului și prevenirea unor situații similare. Hotărârea poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Sud, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Cahul.

Vezi si

Facturile la energia electrică se schimbă din octombrie. Ce informații vor vedea consumatorii

Facturile la energia electrică emise de Premier Energy vor avea, începând cu luna octombrie, o …