Monday, 26 October , 2026

Șapte deputați riscă amenzi pentru purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” la Marșul Victoriei

Șapte deputați ai Parlamentului Republicii Moldova sunt vizați în procese contravenționale pentru că au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” – simbol interzis prin lege – în cadrul Marșului Victoriei organizat pe 9 mai curent.

Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, aceștia au fost citați de poliție, însă nu s-au prezentat. „Dacă nici la a doua citație nu vor răspunde, vor fi sancționați în absență. Legea va fi aplicată fără excepții”, a declarat ministra.

În total, poliția a documentat 70 de cazuri de purtare a panglicii bicolore, dintre care 55 doar în municipiul Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Partidul Socialiștilor și Comuniștilor, cu participarea mai multor politicieni din opoziție, inclusiv afiliați fostului deputat Ilan Șor.

Printre cei vizați se numără deputații Vlad Bătrîncea, Grigore Novac, Diana Caraman, dar și fostul președinte Igor Dodon.

Legea adoptată în 2022 interzice afișarea simbolurilor asociate agresiunii militare, precum panglica „Sfântul Gheorghe”, literele „Z” și „V”, utilizate de armata rusă în războiul din Ucraina. Amenzile pentru încălcarea acestei prevederi pot ajunge până la 30.000 de lei în cazul demnitarilor.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *