Sabina Mancaș – locul I la Concursul Național de Lectură ”La izvoarele înțelepciunii”

Sâmbătă, 25 mai, la Biblioteca Națională pentru copii “Ion Creangă” s-a desfășurat cea de-a XXXIV-a ediție a Concursului Național de Lectură “La izvoarele înțelepciunii”, consacrat poetului Vasile Romanciuc, la care au participat 67 de elevi din 34 de localități ale țării.

Evenimentul a fost inaugurat de directorul general al BNC „Ion Creangă” Eugenia Bejan, care a vorbit despre importanța lecturii și despre cât de norocoși sunt acei copii care au posibilitatea să se întâlnească cu scriitorii.
Invitatul de onoarea al acestui eveniment a fost însuși protagonistul actuale ediții a concursului Vasile Romanciuc. În mesajul său de salut adresat participanților, dumnealui a menționat că „marea câștigătoare a oricărui concurs de acest fel este limba română și că a vorbi frumos, după părerea Domniei Sale, este ca și cum ai face un pas pentru a trăi frumos”. Dumnealui le-a dorit succese participanților și „o viață cât mai frumoasă în inima limbii române, iar limbii române i-a dorit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.”

Cei 67 de participanți din 34 de localități ale Republicii Moldova, învingători în etapa raională/municipală au fost supuși la două probe de concurs, elaborate în baza bibliografiei de referință recomandată. La proba întâi (scrisă) ei au completat ad-hoc un test cu întrebări referitoare la biografia scriitorului și a creației sale. Punctajul maxim pe care l-au putut acumula la această probă a fost de 45 de puncte. La proba a doua (oral) ei au avut ca sarcină să interpreteze creativ, aplicat și personalizat un text poetic de Vasile Romanciuc, fără a fi puși în chingile unor parametri teoretici.

Menționăm ca etapa republicană, din partea raionului Hâncești, au participat elevele LT “M. Sadoveanu” Sabina Mancaș (profesor îndrumător Aliona Rachiu), care a reprezentat Biblioteca publică raională Hâncești, și Doina Vîlcu (profesor îndrumător Galina Parfeni), care a reprezentat Direcția raională de Învățământ. Prestația elevelor hânceștene a fost la nivel, astfel încât Sabina Mancaș a ocupat locul I, iar Doina Vîlcu – locul II. Sabina Mancaș este calificată pentru etapa internațională, care va avea loc la Iași, România, la data de 6 iulie, la Biblioteca județeană “Gheorge Asachi”. 

Vezi si

Trăiește în prezent: Puterea de a lăsa trecutul în urmă

  ”Vreau să fie cum a fost”, ”mi-e dor de mine în tinerețe”, ”am pierdut …