Rezultate de excepție la Marea Dictare Națională 2025: 18 note de „10” și peste 120 de „9”

Marea Dictare Națională 2025 a adus rezultate remarcabile: dintre cei peste 2000 de participanți, 18 au obținut nota maximă „10”, iar 120 au fost notați cu „9”. Cei mai buni au fost premiați marți, 23 septembrie, într-o festivitate organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

La ediția din acest an, participanții au scris un fragment din opera scriitorului Vladimir Beșleagă, textele fiind evaluate de o comisie formată din 17 profesori universitari și filologi. Criteriile principale au vizat respectarea normelor ortografice și de punctuație, lizibilitatea scrisului și aspectul estetic al lucrărilor.

Câștigătorii cu nota „10” au primit abonamente la sport, seturi de cărți, vouchere pentru librării, căști wireless și invitații la teatru. Cei care au obținut nota „9” au fost recompensați cu vouchere pentru cărți, căști și bilete la spectacole.

Evenimentul a reunit mii de persoane din întreaga țară și din diaspora, desfășurându-se concomitent și în 25 de raioane. Organizat pentru al treilea an consecutiv, concursul devine tot mai popular, consolidându-și rolul de manifest cultural de Ziua Limbii Române – 31 august.

 Marea Dictare Națională confirmă și în 2025 faptul că limba română rămâne un liant puternic pentru comunități, indiferent de vârstă sau locul în care trăiesc participanții.

Vezi si

Caz de rabie confirmat la o pisică în Bălceana, raionul Hîncești

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a raportat, în perioada 30 octombrie – 12 noiembrie …