Reorganizări în sud-vestul țării: Instituții sociale din Hîncești, Cimișlia și Leova vor fi absorbite

Mai multe instituții sociale din regiunea sud-vest a Republicii Moldova urmează să fie reorganizate, în cadrul reformei inițiate de Guvern. Este vorba despre structuri din raioanele Hîncești, Cimișlia și Leova, care vor fi integrate în Agențiile Teritoriale de Asistență Socială (ATAS).

Guvernul reorganizează sistemul social. Lista celor 25 de instituții, inclusiv azile, care vor fi lichidate prin absorbție

Printre instituțiile vizate se numără azilul de bătrâni și invalizi din Cimișlia, azilul pentru persoane în vârstă și cu dizabilități din comuna Sărata Galbenă (Hîncești), Centrul maternal „Pro-Femina” și Centrul de servicii pentru copii cu dizabilități „Pasărea Albastră” din municipiul Hîncești, precum și azilul pentru persoane cu dizabilități și în etate din Leova.

Potrivit autorităților, aceste instituții nu vor fi închise, ci vor fi absorbite de structurile teritoriale, urmând să funcționeze în continuare într-un sistem reorganizat.

Reforma va fi realizată pe criterii teritoriale, fiecare agenție urmând să preia instituțiile din zona sa. Oficialii susțin că măsura are drept scop consolidarea sistemului de asistență socială și uniformizarea serviciilor oferite beneficiarilor.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …