„Produs moldovenesc” fabricat în Turcia stârnește revoltă pe rețelele sociale

O postare devenită virală pe rețelele sociale a readus în atenția publicului problema transparenței privind originea produselor alimentare promovate ca fiind autohtone. O consumatoare a semnalat că un borcan de castraveți murați, comercializat sub un brand moldovenesc cu tradiție, este, de fapt, fabricat în Turcia.


Potrivit femeii, ambalajul produsului sugerează clar o origine locală: denumire moldovenească și mențiunea „ESTD 1945”, asociată cu istoria și tradiția producției autohtone. Informațiile de pe etichetă indică însă că produsul este fabricat în Turcia.

Autoarea postării precizează că nu contestă proveniența externă a produsului, ci atrage atenția asupra diferenței dintre imaginea creată pentru consumatori și realitatea indicată pe etichetă. Aceasta ridică mai multe întrebări legate de sinceritatea mesajelor de promovare și de situația reală a producției locale.

Postarea a generat numeroase reacții online, utilizatorii întrebându-se câte produse promovate drept „moldovenești” mai sunt, în fapt, fabricate în Republica Moldova și câți consumatori verifică atent informațiile de pe ambalaje înainte de a cumpăra.

„Numele a rămas. Tradiția a rămas. Doar produsul nu mai e de aici”, a concluzionat consumatoarea, subliniind că răspunsurile la aceste întrebări pot fi găsite chiar pe rafturile magazinelor.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …