Primele facturi cu tarife reduse la gaz vor fi emise la începutul lunii martie

Primele facturi calculate conform noului tarif reglementat la gazele naturale vor fi emise la începutul lunii martie 2026 și vor reflecta consumul înregistrat pe parcursul lunii februarie.


Potrivit Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, noul tarif pentru gazele naturale a fost aprobat și se aplică începând cu 4 februarie 2026. Pentru consumatorii casnici racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune, care reprezintă majoritatea gospodăriilor din țară, prețul reglementat este de 14,42 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.

În același timp, primele trei zile ale lunii februarie vor fi facturate la tariful anterior, de 16,74 lei pentru un metru cub. Astfel, facturile vor include două cantități distincte de consum, calculate la tarife diferite.

Reprezentanții Energocom au anunțat că operatorii sistemelor de distribuție au fost solicitați să efectueze citirea contoarelor și să transmită datele către furnizor, pentru a asigura o împărțire corectă a consumului între cele două perioade tarifare. În lipsa citirilor directe, consumul poate fi calculat și în baza mediei zilnice stabilite de operatorul de sistem.

Totodată, consumatorii sunt îndemnați să verifice periodic indicii contoarelor și să îi compare cu datele din factură, să permită accesul distribuitorilor pentru citiri directe și, dacă este necesar, să solicite efectuarea citirii contoarelor.

Reprezentanții instituției susțin că monitorizarea regulată a indicilor de pe contor rămâne cea mai sigură metodă pentru a asigura o facturare corectă și transparentă a consumului de gaze naturale.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …