Proprietarul unui local din Chișinău și prezentator TV, Petru Chicu, a fost trimis în judecată alături de alți doi bărbați, fiind acuzat de trafic de cocaină în proporții deosebit de mari. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală, care precizează că acesta riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, împreună cu un tânăr de 24 de ani și alți complici neidentificați, ar fi obținut o cantitate semnificativă de cocaină din surse necunoscute. Substanța ar fi fost porționată, păstrată și ulterior comercializată către diverse persoane din capitală.
Pe 4 aprilie 2025, cei doi ar fi vândut droguri unui alt bărbat de 35 de ani, moment în care au fost deconspirați și reținuți în flagrant de oamenii legii. Ulterior, pe 5 aprilie, procurorii au efectuat percheziții, inclusiv la domiciliul primului învinuit, unde au găsit un cântar electronic și pachețele cu cocaină în greutate totală de peste 270 de grame.
Învinuiții de 45 și 24 de ani sunt cercetați pentru „circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare în proporții deosebit de mari”, iar bărbatul de 35 de ani – pentru „păstrarea drogurilor în proporții mari fără scop de înstrăinare”.
Conform Codului penal, pedepsele variază de la amendă și muncă neremunerată în folosul comunității până la închisoare de până la 15 ani, în funcție de gravitatea faptelor.
Autoritățile subliniază că toți cei trei bărbați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova