Astăzi în incintă IP LT ,,M .Sadoveanu” din mun. Hîncești a avut loc prima ediție a Festivalului de dans Rock’n Roll.
Inițiativa și organizarea evenimetului aparține administrației Liceului fiind susținută de învățătorii și părinții care împreună cu elevii claselor primare și gimnaziale au avut parte de o zi deosebită, plină de emoții pozitive.
Aceștia au format o echipa minunată și unică, au ales să se exprime prin ritm de dans, să transmită arta frumosului și să cucerească publicul prin farmecul mișcărilor de rocke’n roll, concurând cot la cot cu elevii claselor gimnaziale.
“Prin dedicare și muncă, elevii împreună cu învățătoarea și părinții care au participat la concurs au demonstrat că dansul ne unește, împreună putem obține rezultate glorioase, avalanșe de aplauze din partea publicului și emoții unice de neuitat. Aducem sincere mulțumiri Doamnei Nadya Martiniuc pentru munca depusă, implicarea activă și aportul adus în formarea, crearea, transmiterea și perfecționarea elementelor coregrafice a membrilor echipei DanceStar” a spus Victoria Plăcintă, părinte a unei participante la festival.
Menționăm că au fost oferite diplome și mențiuni, inclusiv pentru titlul de “Simpatia publicului” și “Cea mai originală coregrafie”, dar și premii bănești.