Monday, 26 October , 2026

Polițistul de 25 de ani decedat în accidentul de la Sîngerei, condus pe ultimul drum de colegi și apropiați

Durere și emoție la funeraliile polițistului în vârstă de 25 de ani care și-a pierdut viața în tragicul accident produs la Sîngerei. Tânărul a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, colegi și zeci de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu.

politist

În semn de respect și solidaritate, o coloană de autospeciale ale poliției a însoțit cortegiul funerar, iar girofarurile au fost pornite pe parcursul ceremoniei. Gestul a simbolizat recunoștința colegilor pentru devotamentul și serviciul oferit de tânărul polițist.

Accidentul s-a produs în timp ce doi polițiști se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe marginea drumului, lângă autospeciala de serviciu. Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au fost loviți de un automobil, impactul provocând răni extrem de grave. În pofida eforturilor medicilor, cei doi oameni ai legii nu au putut fi salvați.

Cazul este investigat de autorități pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii tragediei.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *