Piața drogurilor în R. Moldova: De unde provin și cum se pedepsește

Șeful Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Ruslan Cucu, și șefa de secție de la Dispensarul Republican de Narcologie, Eudochia Paciu, au discutat în cadrul emisiunii „Moldova gândește LIVE” despre provocările actuale legate de consumul și traficul de droguri în Republica Moldova.

Ruslan Cucu a explicat diferențele dintre sancțiunile penale și contravenționale pentru deținerea de droguri, potrivit tv8.md.

„Dacă persoanei îi este demonstrat că realizează drogurile este sancționată penal. Iar, dacă în proporții mici, la persoană s-au depistat droguri și nu i se poate demonstra că intenționa să le realizeze, dar era pentru consum propriu, înseamnă că este contravențională. În proporții mici asta ar fi cam două grame de marijuana, asta ar fi două jointuri undeva. Dacă păstrează de la două grame în sus pentru consum propriu este o pedeapsă non-privativă de libertate, iar dacă i se demonstrează că le păstrează cu scop de înstrăinare sunt pedepse mult mai dure”, a explicat domnul Cucu.

Totodată, conform declarațiilor lui Cucu, războiul din Ucraina a avut un impact semnificativ asupra pieței drogurilor din Moldova. Odată cu sosirea refugiaților ucraineni, cererea pentru diferite tipuri de droguri a crescut. Întrebat despre sursele drogurilor, Cucu a precizat că drogurile sintetice provin în principal din Ucraina, unde există numeroase laboratoare clandestine. Cocaina, hașișul și marijuana sunt importate din Uniunea Europeană.

„Foarte mult a deviat piața de droguri, însăși de la războiul din Ucraina. Odată cu intrarea pe teritoriul R. Moldova a mai mmultor refugiați, o bună parte din ei sunt și consumatori de droguri. S-a mărit cererea și s-a mărit cererea altor tipuri de droguri. Dacă până la conflictul din Ucraina marijuana era pe primul loc, după care pastilele ecstasy, după amfetamina, acum pe primul loc este marijuana, pe locul doi sunt cele sintetice (sare, PVP), locul trei ar fi hașișul și pe locul patru apare cocaina. Per un gram de cocaină, prețul depășește 100 de euro. Avem mulți cetățeni ai ucrainei pe teritoriul țării care consumă anume cocaină.

Căile principale sunt: drogurile sintetice – Ucraina, unde sunt foarte multe laboratoare clandestine. Cocaina, hașișul, chiar și marijuana vin din UE. Odată cu începerea războiului a fost un flux foarte mare de traversări la frontieră și practic a devenit imposibil de a verific tot acest flux. Acesta a și fost un boom pentru realizatorii drogurilor pentru că foloseau în calitate de curieri doamnele, pe care plasau, pe corp, câte un kg de droguri. Ați văzut și cazuri când erau camuflate în obiecte. Dar, nu toate drogurile rămân pe teritoriul R. Moldova, o parte pleacă mai departe spre UE”, a conchis acesta.

 

Consumul de substanțe interzise reprezintă un pericol major pentru sănătate și societate, iar noi încurajăm pe toți cetățenii să evite astfel de practici și să caute ajutor dacă se confruntă cu dependența de droguri.

Dacă aveți informații despre activități ilegale legate de consumul sau traficul de droguri, vă rugăm să contactați autoritățile competente. Pentru a sesiza Centrul Național Antidrog din Republica Moldova contactați 112.

 
 
 

Vezi si

Junior Achievement Moldova aniversează 30 de ani de educație economică și antreprenorială

La 13 mai 2025 Junior Achievement Moldova (JA Moldova) marchează trei decenii de activitate în domeniul …