Percheziții de amploare într-o firmă de termopane: livrări fictive de peste 40 de milioane de lei, bani și documente ridicate

O companie specializată în producerea geamurilor termopan a intrat în vizorul anchetatorilor, fiind suspectată de implicare într-o amplă schemă de evaziune fiscală bazată pe livrări fictive de materii prime și accesorii. Ofițerii antifraudă ai Serviciul Fiscal de Stat, împreună cu procurorii, au efectuat percheziții la sediul firmei în dimineața zilei de 24 februarie.

Potrivit Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), schema ar fi funcționat în perioada 2023–2025 și ar fi implicat tranzacții fictive în valoare de peste 40 de milioane de lei.

În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat documente contabile, alte probe relevante pentru dosar, precum și mijloace financiare — atât în lei, cât și în valută — în valoare totală de aproximativ patru milioane de lei.

Trei persoane din cadrul companiei, care ocupă funcții de fondator și administrator, au fost recunoscute drept bănuite în acest dosar penal. Deocamdată, autoritățile nu au anunțat rețineri, iar investigațiile continuă pentru stabilirea întregii scheme și a eventualilor complici.

Cazul evidențiază amploarea fenomenului de evaziune fiscală și impactul major asupra bugetului public, autoritățile anunțând că vor continua verificările pentru recuperarea prejudiciului.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …