Copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în autoturisme, mai ales pe timp de caniculă, când interiorul mașinii se încălzește extrem de rapid, iar consecințele pot fi fatale.

Potrivit Lilianei Pușcașu, șefa Direcției relații cu publicul a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în cazul în care un copil rămâne blocat în mașină, primul pas este apelarea imediată a numărului unic de urgență 112.
Recent, o fetiță de trei ani a fost salvată de pompieri după ce a rămas încuiată într-un autoturism. Salvatorii au comunicat permanent cu ea pentru a o liniști, iar cu ajutorul echipamentelor speciale au reușit să deschidă portiera și să o readucă în siguranță părinților.
„Dacă afară sunt 35–39 de grade Celsius, temperatura din autoturism poate urca până la 50 de grade. În doar cinci minute copilul se poate supraîncălzi, în 10–15 minute apare riscul de deshidratare severă, iar după 20 de minute poate leșina, intra în comă sau chiar deceda”, a atenționat reprezentanta IGSU.
Specialiștii subliniază că părinții trebuie să mențină dialogul cu micuțul, dacă acesta este conștient, pentru a-l calma și a evita panica. În localitățile unde echipajele de intervenție ar putea ajunge cu întârziere, se recomandă spargerea geamului opus locului unde se află copilul, pentru a nu-l răni.
Autoritățile amintesc că, indiferent de anotimp, lăsarea copiilor nesupravegheați în autoturisme este un pericol major. Pentru a evita tragedii, părinții sunt îndemnați să verifice permanent portierele și să se asigure că minorii pot ieși singuri din mașină. În caz de urgență, apelați 112.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova