Orheiul își alege primarul în turul doi: Ramiz Ansarov vs. Sergiu Aga

Comisia Electorală Centrală (CEC) a procesat 33 din cele 34 de procese-verbale ale alegerilor locale noi desfășurate duminică, 17 mai, în municipiul Orhei. Potrivit rezultatelor preliminare, niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută, astfel că va fi organizat un tur doi de scrutin.

 

Pe primul loc s-a clasat Ramiz Ansarov, candidat independent, cu 22,98% din voturi (1.819 sufragii). Pe locul doi se află Sergiu Aga, candidatul Partidului „Liga Orașelor și Comunelor” (LOC), cu 19,66% (1.556 voturi). Cei doi se vor confrunta în turul decisiv pentru funcția de primar.

Rezultatele preliminare pentru ceilalți candidați:

  • Vasile Adașan (independent, președintele raionului Orhei) – 18,85% (1.492 voturi).
  • Diana Memeț (independentă, lector la Universitatea Tehnică) – 15,60% (1.235 voturi).
  • Sergiu Stanciu (PAS, administratorul „Arenei Chișinău”) – 14,68% (1.162 voturi).
  • Stanislav Balan (PSRM) – 5,33% (422 voturi).
  • Sergiu Pîslaru (Partidul Verde Ecologist) – 2,40% (190 voturi).
  • Andrei Don (independent) – 0,51% (40 voturi).

Un candidat, Victor Perțu (Partidul „Democrația Acasă”), a fost exclus din cursă.

Profilul candidaților din turul doi

  • Ramiz Ansarov – fost lider al organizației raionale Orhei a Partidului „Inima Moldovei”, intrat în competiție ca independent. Programul său electoral vizează infrastructura modernă, transport public eficient, sprijin pentru mediul de afaceri și promovarea sportului și turismului.
  • Sergiu Aga – paroh al Bisericii „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, consilier municipal și raional, coordonator al asociației „Filantropia Creștină”. Prioritățile sale includ schimbarea flotilei de microbuze, extinderea rețelei de canalizare, crearea unei cantine sociale și atragerea investițiilor europene.

Procedura electorală

Potrivit legislației, un candidat este declarat ales dacă obține peste jumătate din voturile valabil exprimate. În lipsa acestei majorități, CEC organizează turul doi în termen de două săptămâni, cu participarea primilor doi candidați.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …