Friday, 30 October , 2026

O tânără de 19 ani, condamnată la închisoare pentru o escrocherie prin metoda „ruda implicată în accident”

O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce a participat la o schemă de escrocherie prin care o persoană a fost convinsă să ofere 8.000 de dolari, în urma unui apel telefonic înșelător.

Potrivit Procuraturii Generale, faptele au fost comise în perioada 24 ianuarie – 5 februarie 2025, în cadrul unui grup criminal organizat, specializat în escrocherii prin metoda „ruda implicată în accident”.

La 29 ianuarie 2025, membrii grupului au telefonat unei persoane și s-au prezentat inițial drept rude, apoi drept colaboratori ai poliției. Aceștia au susținut în mod fals că fiica victimei ar fi fost implicată într-un accident rutier în străinătate și au solicitat bani pentru a evita deschiderea unui dosar penal.

Inițial, victimei i-au fost ceruți 15.000 de euro, însă ulterior aceasta a fost convinsă să transmită 8.000 de dolari SUA. Tânăra s-a deplasat la domiciliul persoanei și a ridicat banii, pe care i-a transmis ulterior unui alt membru al grupului.

Inculpata nu și-a recunoscut vina, iar procesul a fost examinat în lipsa acesteia, după ce nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost anunțată în căutare.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a dispus recuperarea prejudiciului de 8.000 de dolari în beneficiul victimei. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată conform legii.

Procuratura avertizează asupra riscurilor acestui tip de escrocherie și recomandă cetățenilor să verifice informațiile primite prin telefon și să nu transmită bani persoanelor necunoscute.

Vezi si

O nouă poveste de inspirație la Biblioteca Publică Raională Hîncești

Tradițiile, talentul și poveștile femeilor care inspiră comunitatea au fost în centrul unei noi întâlniri …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *