Număr egal de băieței și fetițe: 38 de copii născuți în prima zi a anului 2026 în R. Moldova

Prima zi a anului 2026 a adus bucurie în mai multe familii din Republica Moldova. În centrele perinatale din țară au venit pe lume 38 de copii, dintre care 19 băieți și 19 fete, potrivit datelor oficiale.


Ministerul Sănătății precizează că toate nașterile au fost monofetale și au decurs fără complicații, atât pentru mame, cât și pentru nou-născuți.

Cele mai multe nașteri au fost înregistrate la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde s-au născut șapte copii. Acesta este urmat de Spitalul Clinic Bălți, cu șase nașteri, și de Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, unde au fost aduși pe lume cinci copii.

Din totalul nașterilor înregistrate în prima zi a anului, șapte au avut loc în patru centre perinatale private din municipiul Chișinău.

Totodată, autoritățile reamintesc că, începând cu 1 ianuarie 2026, indemnizația unică la naștere a fost majorată până la 21.886 de lei, cu 536 de lei mai mult față de anul 2025. Conform prognozelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, peste 36.000 de copii vor beneficia de această indemnizație în anul curent, fiind alocate în acest scop aproximativ 802 milioane de lei, sumă prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …