Moldova cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană

În perioada 18-20 iunie, lucrătorii centrelor de tineret din Republica Moldova dar și România, au participat la ”Conferința transfrontalieră România și Moldova”, care a avut loc la Fundația Națională de Tineret la București. Evenimentul a început cu o prezentare a organizatorilor și partenerilor, dar și cu discuții despre cooperarea bilaterală în domeniul tineretului, care subliniază importanța consolidării relațiilor pentru sprijinirea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. 

„Scopul acestui eveniment este de a coopera, consulta cooperarea dintre Republica Moldova și România, cât să creeze noi conexiuni, noi parteneriate. De aceea noi am făcut aceste activități de conectare, provocări împreună, încât să găsim variantele de noi colaborări. Acesta a fost de fapt rolul nostru, să ghidăm procesul, și acolo unde era cazul lucrătorii centrelor de tineret să vină cu soluții pe niște contexte. 

Ce apreciez, este că văd umanitatea, văd ancorarea la situații reale concrete din centrele de tineret”, și faptul că au fost spuse și puse pe masă în aceste trei zile, pe mine mă face cumva, să nu îmi pierd speranța, ci dimpotrivă, să mi-o dezvolt și să crească, cât să știu că de fapt din ambele părți creștem și facem lucrurile să se întâmple, și atunci poate că ajută să ne mai întâlnim, tocmai ca să știm că de fapt continuăm și creștem și facem tot posibilul să găsim modalități de cum să devenim mai relevanți cu comunitățile,  fie locale fie naționale și fie în acest caz, transfrontaliere. 

Pentru mine în general așteptarea este ca oamenii care participă să fie prezenți, și când zic prezenți, nu înseamnă fizic prezenți, ci mă interesează ca să fie interesați de ce se întâmplă, pentru ca atunci, e ca la jocurile de ping-pong, cu cât avansezi, cu atât îți ridică nivelul de implicare a ta, adică dai în funcție de cât ți se cere, și cred că în aceste trei zile, ați fost mult peste cât ne-am gândit noi, că uite că doar creăm un cadru în care ajungem să ne întâlnim, ci dimpotrivă ați ajuns la nivel la care de fapt plecați acasă cu idei concrete de ce putem să facem împreună, de aici nu ne rămâne decât să ne luăm fondurile în mână și să începem să aplicăm la ele. 

La sigur vor mai fi evenimente de acest gen, cu siguranță cele care vor fi în următoarea perioadă vor fi cele online, practic exact cu oamenii care au participat la acest eveniment, se dorește continuare, de ateliere online, de discuții online în care să vedem unde ne aflăm, cu ce ne-am propus, cu ce-am construit aici, ca de apoi, poate vine și în Republica Moldova un astfel de eveniment, în care vine și bucata cealaltă, să vedem cum arată centrele de tineret din Republica Moldova. Practic există continuitate dar trebuie să existe putință și voință și  determinarea se întâmplă”. – Spune Elena Lupoaea – Petrea, facilitatoare a evenimentului.

Aceste trei zile au fost încărcate cu ateliere și metode diverse pentru îmbunătățirea lucrului cu tineretul. De asemenea, lucrătorii de tineret au purtat un dialog cu delegatul Reprezentanței Comisiei Europene în România. Participanții au pus în discuție măsurile concrete prin care centrele de tineret contribuie la implementarea Programului European pentru Activități pentru Tineret pentru perioada 2025-2027. Nicușor Ciobanu reprezentant al ANPCDEFP, a prezentat programele europene pentru tineret, iar Nadia Tismănaru, a povestit despre cum are loc implementarea acestor programe la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. 

„M-am simțit foarte bine și sunt recunoscătoare Agenției Naționale Pentru Tineret, pentru că inițial de la ei a venit invitația, a fost un eveniment foarte util pentru mine, am aflat lucruri noi, și am o înțelegere mai bună a domeniului de tineret, și specificul Uniunii Europene în acest context. Cred că așteptările mele au fost pe deplin satisfăcute, am cunoscut oameni noi, activități noi, și noi oportunități pe care le putem implementa la noi acasă în domeniul tineretului. Un sfat tinerilor e să nu fie modești, să spună ce își doresc, și să muncească pentru asta”. spune Ana Maria Dragomir – Manager Program împuternicirea tinerilor din Republica Moldova, UNFPA.

Organizatorii au avut grijă ca fiecare participant să fie implicat în ceva, și deseori erau împărțiți pe grupuri pentru a îndeplini sarcinile propuse. La finalul celor trei zile de conferință, toate ideile și propunerile participanților, au fost introduse într-o bază de date, iar toată lumea care a fost prezentă are acces. 

Proiectul „Youth Centre Connect – Conferință transfrontalieră România – Moldova” este derulat de Fundația Națională pentru Tineret, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret din Republica Moldova, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Centrul Municipal de Tineret Chișinău. Proiectul este cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și de Uniunea Europeană.

 

Autor Mogîldea Valeria

Vezi si

Arta de a crede în ceilalţi sau Efectul Pygmalion

Conceptul Pygmalion provine din mitologia greac Pygmalion era un sculptor căruia îi plăcea să sculpteze …