Un caz medical de excepție a avut loc astăzi la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău, unde o tânără de doar 19 ani a adus pe lume trei fetițe sănătoase, în urma unei sarcini multiple naturale – un eveniment extrem de rar în Republica Moldova.

Nașterea a avut loc prin operație cezariană la 34 de săptămâni, iar micuțele cântăresc 2.300, 1.540 și 1.690 de grame. Potrivit medicilor, starea lor este stabilă, fiind monitorizate atent în secția de terapie intensivă neonatală.
„Este un miracol adevărat. Nașterea de tripleți este întotdeauna o provocare, mai ales în cazul unei mame atât de tinere. Fetițele s-au născut în condiții bune și beneficiază de îngrijire specializată”, a declarat medicul obstetrician-ginecolog Violeta Șaptefrați, coordonatoarea echipei care a asistat intervenția.
Mama, aflată la a doua naștere, mai are acasă un băiat în vârstă de un an și patru luni. Echipa medicală a fost mobilizată din timp, intervenind un colectiv format din obstetricieni, neonatologi, anesteziști, reanimatologi, moașe și asistenți medicali.
Reprezentanții spitalului au subliniat că astfel de nașteri sunt foarte rare în Republica Moldova, iar tripleții concepuți natural apar cu o frecvență extrem de scăzută. Evenimentul este considerat un succes medical și o bucurie pentru familia tinerei mămici.
Spitalul urmează să ofere sprijin mamei și celor trei fetițe în perioada următoare, iar comunitatea medicală le urează sănătate și o dezvoltare armonioasă.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova