Ministerul Sănătății al Republicii Moldova s-a alăturat campaniei internaționale „Luna conștientizării cancerului de piele”, desfășurată anual în luna mai, pentru a atrage atenția asupra riscurilor expunerii necontrolate la soare și importanței depistării precoce a leziunilor cutanate suspecte.

Campania, susținută de Organizația Mondială a Sănătății și Fundația pentru Cancerul de Piele, îndeamnă populația să adopte comportamente responsabile în ceea ce privește protecția pielii și să consulte specialiștii la primele semne de modificări cutanate.
Statistici alarmante în Moldova
În anul 2024, în Republica Moldova au fost raportate 190 de cazuri noi de melanom, inclusiv două la copii, și peste 1.300 de cazuri de alte tumori maligne ale pielii. În prezent, peste 10.000 de pacienți cu cancer de piele sunt monitorizați de medici.
Ce este cancerul de piele?
Este o boală cauzată de mutațiile celulelor din epiderma pielii, de regulă din cauza expunerii excesive la radiații ultraviolete. Cele mai frecvente tipuri sunt:
- Carcinomul bazocelular – nodul translucid, perlat, cu ulcerații;
- Carcinomul spinocelular – placă sau nodul cu margini dure;
- Melanomul – cea mai agresivă formă, pigmentat, cu margini neregulate și evoluție rapidă.
ABCDE – semnele care trebuie să te trimită la medic
- A – Asimetrie
- B – Borduri neregulate
- C – Culoare variabilă
- D – Diametru mai mare de 6 mm
- E – Evoluție rapidă
Cum ne protejăm corect?
- Evitarea soarelui între orele 10:00 și 16:00
- Utilizarea zilnică a cremelor cu SPF 25+
- Examinarea lunară a pielii
- Purtarea hainelor care acoperă pielea, pălărie și ochelari de soare
- Evitarea solarului și a lămpilor de bronzare
- Protejarea copiilor de expunerea directă
Mesajul medicilor este clar: o leziune care nu se vindecă timp de 3 luni sau își schimbă culoarea, forma ori textura trebuie examinată urgent. Un diagnostic pus la timp poate face diferența între viață și moarte.
Protecția începe cu tine – fii atent la semnalele pe care ți le transmite pielea ta!
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova