Cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal din Republica Moldova vor beneficia de peste 10.700 de proiecte didactice zilnice, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). În plus, 510 proiecte sunt destinate educatorilor din grădinițe.

Măsura face parte din al treilea pachet de debirocratizare, lansat înainte de începutul noului an de studii 2025–2026, și are scopul de a reduce sarcinile administrative ale profesorilor, astfel încât aceștia să aibă mai mult timp pentru predare și interacțiune cu elevii.
Proiectele sunt flexibile, unitare și corelate cu curriculumul național, dar pot fi adaptate de fiecare cadru didactic în funcție de disciplina predată sau particularitățile clasei.
Această inițiativă continuă reformele începute în 2024 și 2025, când au fost eliminate registre și dosare inutile, iar raportările au fost digitalizate prin Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME).
Toate materialele pot fi accesate pe site-ul oficial al MEC.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova