Ministrul Sănătății, Emil Ceban, s-a arătat profund afectat în timpul unei vizite la blocul alimentar al Spitalului Clinic Bălți, unde a constatat condiții necorespunzătoare de igienă. Vizibil emoționat, oficialul a declarat că situația este inacceptabilă și că astfel de probleme nu mai pot fi tolerate.

„Mi-e rușine. Lucrurile acestea nu pot fi tolerate până la urmă. Igiena, siguranța alimentelor și siguranța pacienților sunt cele mai importante”, a declarat ministrul, după inspectarea spațiilor din blocul alimentar.
În urma vizitei, Emil Ceban a anunțat încetarea detașării lui Iurie Osoianu din funcția de conducere a Spitalului Clinic Bălți. Interimatul funcției de director va fi asigurat de Vladimir Pascaru.
Scandalul a izbucnit după publicarea unor imagini care arătau pereți deteriorați, chiuvete ruginite și condiții de antisanitarie în secția de prelucrare a legumelor și fructelor. Reprezentanții spitalului au precizat că încăperea respectivă nu a beneficiat de lucrări de renovare de mulți ani și că au fost inițiate procedurile pentru reabilitarea blocului alimentar. Până la finalizarea lucrărilor, autoritățile iau în calcul asigurarea hranei pacienților prin servicii de catering, dacă va fi necesar.
Ministerul Sănătății a anunțat că va monitoriza implementarea măsurilor dispuse și va solicita respectarea strictă a normelor sanitar-igienice și de siguranță alimentară.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova