Republica Moldova marchează astăzi 32 de ani de la adoptarea Constituției, iar cu acest prilej președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în care a subliniat rolul esențial al Legii Supreme în consolidarea statului de drept și în protejarea drepturilor cetățenilor.

Șefa statului a descris Constituția drept „un veritabil legământ între generații”, afirmând că aceasta reprezintă de peste trei decenii un reper legal și moral, care garantează drepturile și libertățile fundamentale ale fiecărui cetățean și protejează demnitatea oamenilor.
Totodată, Maia Sandu a declarat că Legea Fundamentală consfințește alegerea Republicii Moldova de a-și construi viitorul în Uniunea Europeană, menționând că integrarea europeană este direcția prin care țara își poate asigura pacea, libertatea și prosperitatea.
Constituția Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994 de Parlament și a intrat în vigoare la 27 august, în același an, odată cu marcarea Zilei Independenței.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova