Tuesday, 27 October , 2026

Locuitorii din Chișinău reclamă apariția șobolanilor în mai multe cartiere

Mai mulți locuitori ai municipiului Chișinău au semnalat în ultimele zile prezența unui număr mare de șobolani în diferite sectoare ale orașului, imaginile distribuite pe rețelele de socializare stârnind îngrijorare în rândul populației.

Colaj TRM

În urma sesizărilor, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că a efectuat verificări în zonele vizate. Potrivit instituției, până în prezent nu au fost identificate focare epidemiologice asociate prezenței rozătoarelor și nu există indicii privind un risc major pentru sănătatea publică.

Specialiștii precizează că monitorizarea situației continuă, iar autoritățile locale sunt responsabile de organizarea lucrărilor de deratizare în spațiile publice. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu depoziteze deșeuri în locuri neautorizate și să anunțe autoritățile competente dacă observă o înmulțire neobișnuită a rozătoarelor.

ANSP subliniază că menținerea curățeniei în oraș și efectuarea periodică a măsurilor de combatere a rozătoarelor sunt esențiale pentru prevenirea apariției riscurilor sanitare.

Vezi si

Ansamblurile „Lăpușnița” și „Arcușul” au reprezentat raionul Hîncești la Festivalul „Ion Furnică”

Localitatea Manta, Cahul a devenit, ieri, un punct de întâlnire pentru iubitorii dansului popular, găzduind …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *