Legea cu privire la discursul de ură, cu deficiențe: Ce spun autoritățile

Deși în Republica Moldova există o lege care sancționează discursul de ură sau discriminarea, în majoritatea cazurilor, aceasta nu este implementată. La doi ani de la adoptarea legii, specialiștii constată că rezultatele nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Asociația Presei Independente și Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare au organizat astăzi o ședință cu reprezentanții instituțiilor statului pentru a identifica soluțiile, potrivit tvrmoldova.md.

La eveniment au participat secretari de stat, reprezentanți ai Parlamentului, ai Procuraturii Generale, dar și alți funcționari publici. S-a vorbit despre necesitatea revizuirii cadrului legal, dar și competențele instituțiilor responsabile, cum ar fi Consiliul pentru Egalitate și Poliția.

„În discuțiile cu societatea civilă, Consiliul de Egalitate, Avocatul Poporului, am înțeles că proiectul de lege care a fost votat în Parlamentul Republicii Moldova, cu privire la discursul de ură, este un proiect bun, dar care nu este cumva complet, nu este în totalitate lucrativ. Și eu sunt aici pentru a înțelege unde putem îmbunătăți acest proiect, pentru ca în final el să poată fi implementat. Pentru că, în campania electorală care s-a finalizat recent, iarăși Promo-LEX vorbește despre foarte multe cazuri de discurs de ură”, a menționat secretarul Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, Angela Munteanu-Pojoga.

Proiectul de lege care sancționează penal și contravențional discursul instigator la ură a fost votat în 2022, după mulți ani de așteptare. Dosarele deschise în urma acestor fapte sunt, însă, deseori tărăgănate.

„Legislația nu este suficient de clară ce înseamnă acest fenomen, profesioniștii cu regret nu sunt pregătiți suficient. Nu s-a învățat ce înseamnă discriminarea, prejudecata. Pentru un profesionist deja format este mai dificil să învețe ceva nou și să aplice. Mai avem și elementele de disonanță legislativă, utilizarea diferitelor terminologii. Și atunci cei care sunt atât de inițiați în domeniu se confundă”, a menționat secretarul Coaliției pentru Incluziune și Nediscriminare, Gheorghina Drumea.

„În nouă luni au fost înregistrate 16 infracțiuni motivate de prejudecată și 24 de contravenții. Bineînțeles că este loc de mai bine. Este necesară o noțiune foarte clară în cadrul legal, care ar permite delimitarea noțiunilor și inclusiv pârghii suplimentare pentru a documenta aceste cazuri. Înțelegem cât este de important și necesar ca în cadrul Academiei Ștefan cel Mare să fie revizuită Curricula”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Presei Independente și Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare.

Acest material a fost realizat în cadrul campaniei „Uniți Împotriva Crimelor De Ură”, realizată de Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu un grup de ONG-uri din domeniile drepturilor omului și justiție, cu sprijinul Millennium Partners.

Vezi si

Cursa pentru un loc la Eurovision Song Contest 2025 a început: cînd vor avea loc audițiile live

30 artiști și trupe au fost selectați pentru etapa audițiilor live, după ce Comitetul de …