Inspectoratul de Poliție Hîncești, prezent la Târgul locurilor de muncă pentru tineri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești au participat activ la Târgul locurilor de muncă organizat în municipiu, un eveniment dedicat absolvenților de licee și gimnazii, tinerilor aflați în căutarea primului loc de muncă, dar și persoanelor aflate în căutarea unui nou început profesional.

În cadrul evenimentului, reprezentanții poliției au prezentat funcțiile vacante disponibile în instituție, explicând detaliat cerințele de ocupare a acestora și beneficiile unei cariere într-o instituție cu statut special.

Tinerii interesați au avut ocazia să afle despre perspectivele unei cariere în poliție, despre programul de instruire, stabilitatea locului de muncă, dar și despre posibilitățile de dezvoltare profesională și promovare.

📌 Pentru mai multe informații, doritorii pot contacta Secția Resurse Umane a Inspectoratului de Poliție Hîncești, la numărul de telefon 069610154 sau se pot adresa direct instituției.

Participarea polițiștilor la acest târg face parte din eforturile continue ale autorităților de a atrage forțe tinere și bine pregătite în sistemul de ordine publică, dar și de a promova imaginea unei poliții deschise către comunitate.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …