Ieri, redacția Smile FMMoldova a preluat apelul public pentru strângere de fonduri al surorii Ludmilei Vartic, Victoria Tatarinov care a menționat necesitatea acoperirii cheltuielilor pentru exhumare, expertize medico-legale și independente, precum și pentru asistență juridică specializată.

Astăzi, Poliția Republicii Moldova a venit cu un comunicat oficial, precizând că în astfel de cazuri, rudele victimei nu suportă costurile exhumării, acestea fiind acoperite integral de către instituție. Totodată, poliția a subliniat că atunci când expertul român solicitat de familie va fi disponibil, procedura și expertiza medico-legală repetată vor fi realizate conform normelor legale. Autoritățile au îndemnat cetățenii să nu răspândească informații neverificate, invocând sensibilitatea subiectului.
https://www.facebook.com/share/1LFY73Ej9E/?mibextid=wwXIfr
În replică, avocatele care susțin familia victimei au emis o declarație fermă:
“Salutăm reacția poliției, dar o considerăm tardivă, întrucât amintim că încă din 9 aprilie 2026 succesorii victimei au fost chemați să declare în scris că își asumă cheltuielile.
Reamintesc că legea nr. 68 privind expertiza judiciară prevede ca participarea experților străini să fie suportată de solicitant, dar dacă statul va acoperi integral costurile, toate facturile vor fi prezentate transparent.
Susțin că apelul la donații este perfect legal și reprezintă un drept fundamental într-o democrație. Cheltuielile de asistență juridică achitate din donații sunt o formă de solidaritate socială și un mijloc de acces la justiție pentru cei care nu își permit un avocat. Comunicatul poliției îl calific drept o tentativă de descurajare a oamenilor de bună credință să sprijine cauza și de a crea obstacole în aflarea adevărului” a declarat pe rețelele de socializare avocata Gabriela Kornacker.
https://www.facebook.com/share/p/1GoK7c1Zvn/?mibextid=wwXIfr
Avocatele încurajează publicul să continue donațiile, garantând transparență maximă. Sumele care vor depăși necesitățile prezentei cauze vor fi direcționate către organizații credibile pentru protecția victimelor violenței.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova