În ajun de Ziua Profesorului, Perciun îndemnă să nu se strângă bani de la elevi

În ajunul zilei de 5 octombrie, când este celebrată Ziua Mondială a Educației și Ziua Profesorului, ministrul Educației, Dan Perciun, îndeamnă cadrele didactice din toată țara să nu colecteze bani de la elevi pentru cadouri. Potrivit ministrului, prin acest obicei, profesorii își afectează reputația.

 

„Încurajăm sistemul educațional să nu aibă aceste practici, plățile neformale sunt un fenomen care știrbește din autoritatea cadrului didactic, relația dintre profesor și elev nu trebuie să poarte un caracter clientelar. Încurajarea mea pentru toată lumea este să respecte Codul de Etică al Profesorului și să excludă asemenea practici. Mesajul nostru pentru întreg sistemul este să respecte normele de integritate și să nu clientelizeze această relație”, a declarat Perciun, potrivit realitatea.md.

Dan Perciun a mai declarat că, în contextul Sărbătorii Profesionale, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va organiza la Chișinău, un eveniment festiv la care vor participa peste 3.500 profesori din toată țara.

„Noi, la Ministerul Educației vom celebra Ziua Profesorului, organizăm o festivitate festivă, pe data de 6 octombrie o să avem peste 3.500 de profesori din țară pentru a-i celebra pe cei mai buni din cei mai buni prin diplome și premii din partea Guvernului”, a conchis ministrul.

Vezi si

Impactul părinților asupra deciziei de carieră a copiilor

Alegerea unei cariere este una dintre cele mai importante decizii pe care un individ le …